Anomaliile pleoapelor la pisici pot provoca disconfort semnificativ și pot duce la probleme oculare mai grave dacă nu sunt abordate. Recunoașterea semnelor și înțelegerea tratamentelor disponibile pentru aceste afecțiuni este crucială pentru menținerea sănătății și bunăstării însoțitorului tău feline. Acest articol explorează cele mai comune tipuri de anomalii ale pleoapelor la pisici, cauzele, simptomele și diferitele opțiuni de tratament disponibile pentru a vă ajuta pisica să trăiască o viață fericită și confortabilă.
Înțelegerea anatomiei pleoapelor feline
Înainte de a explora anumite anomalii, este esențial să înțelegeți structura de bază a pleoapelor unei pisici. Pleoapele protejează ochiul de răni, reglează distribuția filmului lacrimal și îndepărtează resturile. Pleoapele sănătoase sunt esențiale pentru menținerea hidratării corespunzătoare a corneei și prevenirea infecțiilor. Orice perturbare a funcției lor normale poate avea consecințe grave asupra vederii și confortului unei pisici.
Pisicile au pleoapa superioară și inferioară și posedă, de asemenea, o a treia pleoapă, cunoscută și sub numele de membrană nictitatoare. Această membrană este situată în colțul interior al ochiului. Funcția sa principală este de a oferi protecție și lubrifiere suplimentară corneei. Când este sănătoasă, a treia pleoapă nu este de obicei vizibilă decât dacă pisica doarme sau este bolnavă.
Anomalii comune ale pleoapelor la pisici
Entropion
Entropionul este o afecțiune în care pleoapa se rostogolește spre interior, determinând frecarea genelor de cornee. Această iritare constantă poate duce la durere, ulcere corneene și chiar tulburări de vedere. Entropionul este una dintre cele mai frecvent întâlnite probleme ale pleoapelor la feline.
Cauza principală a entropionului la pisici este adesea genetică sau conformațională, ceea ce înseamnă că este legată de forma și structura feței pisicii. Anumite rase, cum ar fi perșii și himalayenii, sunt predispuse la dezvoltarea entropionului. Entropionul secundar poate apărea din cauza cicatricilor sau a spasmelor musculare în urma unei leziuni sau infecții oculare.
Simptomele entropionului includ lacrimare excesivă (epiforă), strabire (blefarospasm), roșeață și sensibilitate la lumină (fotofobie). De asemenea, pisica se poate freca frecvent la ochi, ceea ce poate agrava problema.
Tratamentul pentru entropion implică de obicei o intervenție chirurgicală pentru a corecta poziția pleoapelor. O tehnică chirurgicală comună implică îndepărtarea unei mici secțiuni de piele și mușchi din apropierea marginii pleoapei, ceea ce ajută la tragerea pleoapei în exterior. Abordarea chirurgicală specifică va depinde de severitatea afecțiunii și de anatomia individuală a pisicii.
Ectropion
Ectropionul este opusul entropionului, unde pleoapa se rostogolește spre exterior, expunând suprafața interioară a pleoapei (conjunctiva). Acest lucru poate duce la uscăciune, iritație și o susceptibilitate crescută la infecții. Ectropionul este mai puțin frecvent la pisici decât la câini.
Cauzele ectropionului includ defecte congenitale, cicatrici de la leziuni sau intervenții chirurgicale anterioare și leziuni ale nervilor care slăbesc mușchii pleoapelor. În unele cazuri, poate fi legată și de îmbătrânirea și pierderea elasticității pielii.
Simptomele ectropionului includ pleoapa căzută sau lăsată, conjunctivită cronică (inflamația conjunctivei), lacrimare excesivă și o conjunctivă roșie sau umflată vizibilă. Conjunctiva expusă este mai vulnerabilă la iritanții de mediu și agenții patogeni.
Tratamentul pentru ectropion poate implica o corecție chirurgicală pentru a strânge pleoapa și a-i restabili poziția normală. Tehnica chirurgicală specifică va depinde de cauza subiacentă și de severitatea ectropionului. În cazurile ușoare, picăturile pentru ochi lubrifiante pot fi suficiente pentru a gestiona simptomele.
Distichiaza
Distichiaza este o afecțiune în care genele cresc într-o locație anormală pe marginea pleoapelor, adesea din deschiderile glandei Meibomian. Aceste gene suplimentare pot irita corneea și pot provoca disconfort. Chiar dacă sunt mici, pot cauza probleme serioase.
Cauza distichiazei este în primul rând genetică. Unele rase sunt mai predispuse la dezvoltarea acestei afecțiuni. Genele anormale pot fi simple sau multiple și pot varia ca mărime și rigiditate.
Simptomele distichiazei includ lacrimare excesivă, strabire, roșeață și iritarea corneei. Pisica se poate freca frecvent la ochi. În unele cazuri, genele anormale pot fi vizibile la o examinare atentă a marginii pleoapelor.
Opțiunile de tratament pentru distichiază includ epilarea manuală (smulgerea genelor), electroliza, criochirurgia și îndepărtarea chirurgicală a foliculilor de păr. Epilarea manuală oferă doar o ușurare temporară, deoarece genele vor crește în cele din urmă din nou. Electroliza și criochirurgia sunt soluții mai permanente care distrug foliculii de păr. Îndepărtarea chirurgicală poate fi necesară în cazuri severe.
Ochi de cireș (prolaps al membranei nictitante)
Deși nu este strict o anomalie a pleoapei, ochiul cireș implică prolapsul glandei pleoapei a treia. Această glandă se află în mod normal în spatele celei de-a treia pleoape și produce o parte semnificativă a filmului lacrimal. Când prolapsează, apare ca o masă roșie sau roz care iese din colțul interior al ochiului, asemănătoare cu o cireșă.
Cauza exactă a ochiului de cireș nu este cunoscută, dar se crede că este legată de o slăbiciune a țesutului conjunctiv care ancorează glanda în loc. Anumite rase, cum ar fi birmane și perși, sunt predispuse la această afecțiune.
Simptomul principal al ochiului de cireș este masa vizibilă roșie sau roz din colțul interior al ochiului. Alte simptome pot include lacrimare excesivă, strabire și conjunctivită secundară.
Tratamentul preferat pentru ochiul cireș este înlocuirea chirurgicală a glandei. Aceasta implică crearea unui buzunar în conjunctivă și readucerea glandei în poziția sa normală. În general, îndepărtarea chirurgicală a glandei nu este recomandată, deoarece poate duce la uscarea ochiului (keratoconjunctivită sicca). Medicamentele topice pot ajuta la gestionarea inflamației și la prevenirea infecțiilor secundare.
Diagnosticul anomaliilor pleoapelor
Un medic veterinar poate diagnostica anomaliile pleoapelor printr-o examinare aprofundată a ochiului. Aceasta implică de obicei o inspecție vizuală a pleoapelor și a structurilor înconjurătoare, precum și o evaluare a producției de lacrimi și a sănătății corneei. În unele cazuri, pot fi necesare teste specializate, cum ar fi colorarea cu fluoresceină (pentru detectarea ulcerelor corneene) și tonometria (pentru a măsura presiunea intraoculară).
Opțiuni de tratament
Tratamentul pentru anomaliile pleoapelor la pisici variază în funcție de afecțiunea specifică și de severitatea acesteia. Managementul medical poate implica utilizarea de picături de ochi lubrifiante, antibiotice și medicamente antiinflamatoare pentru a ameliora simptomele și a preveni infecțiile secundare. Corecția chirurgicală este adesea necesară pentru a aborda cauza de bază a anomaliei și a restabili funcția normală a pleoapelor.
Îngrijirea postoperatorie este crucială pentru asigurarea vindecării cu succes și prevenirea complicațiilor. Acest lucru poate implica administrarea de medicamente, curățarea locului chirurgical și împiedicarea pisicii să se frece sau să-și zgârie ochiul. Întâlnirile regulate de urmărire cu medicul veterinar sunt esențiale pentru a monitoriza progresul și pentru a aborda orice îngrijorări.
Prevenirea
În timp ce unele anomalii ale pleoapelor sunt congenitale sau genetice și nu pot fi prevenite, există pași pe care îi puteți lua pentru a minimiza riscul de probleme secundare. Menținerea feței pisicii curată și fără reziduuri poate ajuta la prevenirea infecțiilor și iritațiilor. Abordarea promptă a oricăror leziuni sau infecții oculare poate ajuta, de asemenea, la prevenirea cicatricilor și a altor complicații care ar putea duce la anomalii ale pleoapelor.
